## Durerea de urechi sau Otalgia

Fiecare dintre noi s-a ciocnit cel puțin o dat în viață cu durerea de urechi.

Această durere poate fi cauza unei patologii infecto-inflamatorie sau traumatică, dar pot fi și alte cauze, ce nu țin de urechi.

Scopul acestui articol este de a familiariza pacientul cu cauzele otalgiei, altele decat patologia ORL.

Durere otică, reprezintă un semn al unei suferinței aparatului auditiv.Cunoscând despre existența altor entități ce se prezintă cu același simptom, a fost necesară introducerea definiției de otalgie reflexă.

Aceasta din urmă include în sine aceeași simptomatologie, dar cu geneză diferită.

### 1 – Patologia infecto

Patologia infecto-inflamatorie orofaringiană este cea mai frecventă cauză a otalgiei reflexe, în special în timpul deglutiției. Datorită edemului și a presiunii exercitate pe țesuturile moi ,limitrofe, pacientul poate simți o durere proiectată spre ureche.

### 2- Deseori pacientul se trezește dimineața cu o otalgie

fiind accentuată de mișcarea mandibulei. În timpul somnului, o poziție vicioasă a mandibulei, poate determina o inflamație în articulația temporo-mandibulară, de regula unilaterală. Proximitatea articulației cu canalul auditiv, dă falsa senzație de durere de ureche.

### 3 -Patologia infecto-inflamatorie sau neoplazică laringiană, la fel poate da dureri de urechi.

### 4 – Inflamațiile și infecțiile virale ale nervilor, se pot manifesta cu o otalgia importantă.

### 5 – Patologia infecto-inflamatorie sau neoplazică laringiană, la fel poate da dureri de urechi.

### 5 – Inflamațiile și infecțiile virale ale nervilor, se pot manifesta cu o otalgia importantă.

Există multe alte entități patologice, ce pot da otalgie reflexă, iar acest lucru trebuie să ne facă să ințelegem importanța examenului ORL extins, colaborarea cu specialitați precum stomatologia, radiologia, neurologia etc.

Pentru mai multe informații despre diagnosticarea și tratamentul otalgiei, vizitați serviciile noastre de [audiologie](/audiologie/) și [vestibulologie](/vestibulogie/).

Dacă urechea doare, dar examinarea otoscopică arată un timpan și un conduct auditiv perfect sănătoase, cauza este adesea reflexă (iradieri de la dinți, gât sau articulația temporo-mandibulară).

Otalgia Reflexă vs. Otalgia Primară

Întrebări frecvente despre Otalgie (FAQ)

Serviciul de Otologie și examinare timpanică la ORL24

Evaluare audiologică completă

Programare consult ORL la Chișinău

Servicii conexe și consultații ORL

Totul despre durerea de urechi (otalgie reflexă) și cauzele non-ORL la ORL24.

Durerea de urechi sau Otalgia

Otita la copii este o banalitate. Fiecare copil a făcut cel puțin o dată în viață un episod de otită. Unii părinți, citind acest articol, vor zice că au fost norocoși și copilul lor chiar n-a făcut niciun episod. Sunteți siguri că otita n-a trecut neobservată?

Scopul acestui articol este de a prezenta și a familiariza părintele, cât și pacientul cu diversitatea tipurilor. Se cunosc următoarele tipuri de otită:

### 1. Externă

Presupune inflamația pavilionului auricular și a conductului auditiv extern. Această inflamație poate fi cauzată de factori traumatici, infecțioși (bacterii, viruși, micoze), chimici, neoplazici etc. La copii, aceasta este cauzată cel mai des de corpii străini introduși în conductul auditiv extern din curiozitate.

Independent de factorul cauzal, se va evita pătrunderea apei în conductul auditiv extern, pentru evitarea complicațiilor ulterioare. Otoreea poate avea origine atât din conductul inflamat, cât și din urechea medie, prin perforația membranei timpanice. Astfel, nu se vor aplica tratamente până nu s-a efectuat un consult ORL cu otoscopie sau otomicroscopie.

### 2. Medie

Este o inflamație a mucoasei din urechea medie, adică în spatele membranei timpanice. Otita la copii necesită o abordare mai minuțioasă, pentru a explica de ce unii au avut otită, dar fără ca părintele să fi observat. De asemenea, este important de bătut alarma când un adult, fără istoric otic, începe să facă episoade de otită care nu cedează la tratament. Pentru ultima vom scrie un articol aparte.

## Otita medie se prezintă sub mai multe aspecte, cum ar fi:

### a. Congestivă
Acest subtip se prezintă cu o simptomatologie generală ușor influențată, în mare datorită unor infecții de căi respiratorii superioare, asociate otalgiei ușor-moderate. Otita la copii poate fi bănuită când aceștia duc mânuța la ureche, vor prezenta un comportament dificil, posibil asociat plânsului.

### b. Seroasă
Subtipul întâlnit cel mai des la copii. Aceasta nu reprezintă nimic altceva decât o acumulare de lichid în spatele membranei timpanice, iar singurul simptom prezent ar fi un auz ușor scăzut, deseori neobservat. Micul pacient poate prezenta această colecție lichidiană luni la rând. Acest tip de otită la copii de regulă se rezolvă de la sine, prin drenajul natural prin Trompa lui Eustachio, după înlăturarea factorului favorizant, cum ar fi obstrucția nazală.

### c. Acută
Reprezintă etapa când exudatul seros din faza inițială se suprainfectează bacterian, formând o colecție purulentă. Aceasta se prezintă cu o simptomatologie zgomotoasă, de obicei noaptea. Copilul se trezește din cauza durerii, plânge, este febril, duce mânuța la ureche etc. Otita la copii necesită atenție deosebită: la copiii sub 2 ani, de regulă, se indică antibioterapie. Se mai poate aplica și metoda expectativă, cu vizite zilnice la medicul ORL pentru monitorizarea evoluției. Peste ½ din otitele acute nu ajung la faza presupurativă, cedând tratamentului simptomatic direcționat către obținerea drenajului eustachian. Desigur, această tehnică se bazează pe un tratament corect condus de către specialist, în strânsă colaborare cu părinții micului pacient.

### d. Supurată
Este o fază preterminală a otitei acute, urmată de cicatrizare. Când presiunea și enzimele proteolitice din puroiul sechestrat erodează membrana timpanică, are loc exteriorizarea în conductul auditiv extern. Pacientul simte o ameliorare a simptomatologiei, iar din conductul auditiv se va scurge un lichid purulent, apoi mucos. Tratamentul va fi unul cu antibiotic, sistemic cât și local. După tratamentul condus corect, membrana timpanică se cicatrizează spontan.

Mai sunt și alte subcategorii de otite, precum și alte zone anatomice afectate de acestea, dar vor fi descrise în articolele următoare.

În concluzie, afecțiunile infecto-inflamatorii ale urechii sunt entități întâlnite destul de des, iar cauzele sunt variate. Manifestările patologiei pot fi foarte asemănătoare, cât și patognomonice. Examenul clinic trebuie să fie întotdeauna asociat cu anamneza. Consultul ORL trebuie să preceadă întotdeauna tratamentul, iar acesta nu trebuie luat de sine stătător. Vârstele mici, înaintate sau comorbiditățile sunt motive pentru o atitudine diferită decât cea din protocoalele standard de tratament.

Pentru informații detaliate despre tratamentul otitei, consultați secțiunea [Otologie](/ureche-infundata/).

Dacă micuțul plânge noaptea, duce mânuța la ureche, face febră sau dacă observați scurgeri din ureche, prezentați-vă de urgență la medicul ORL pentru o examinare timpanică.

Semn de Alarmă la Copii

Întrebări frecvente despre Otita la Copii (FAQ)

Serviciul de Otologie la Clinica ORL24

Diagnostic audiologic și timpanometrie la copii

Programare consult ORL pediatric la Chișinău

Totul despre otita la copii: tipuri, simptome și tratament la ORL24.

Otita la copii este o banalitate

Sunt niște cavități, tapetate cu țesut mucos, care comunică cu cavitatea nazală. Sinusurile au funcție de protecție, prin captarea și eliminarea particulelor din aerul poluat. Acestea încălzesc aerul inspirat, astfel ca acesta să ajungă în căile respiratorii, fără a provoca dereglări ale echilibrului termic. Sinusurile cresc rezonanța vocii, iar dereglarea ei se observă când vorbim nazonat. De asemenea, servesc ca un scut voluminos de protecție pentru structurile vitale ale bazei craniului, având în același timp o greutate foarte mică. Aceste cavități comunică cu nasul prin complexul ostio-meatal (COM), niște canale mici, prin care se elimina mucus și impurități.

## Ce tipuri de sinuzită există?

Dacă e să le clasificăm după durată, întâlnim:
* **Sinuzitele acute** – durată de până la 12 săptămâni
* **Sinuzitele cronice** – persistă peste 12 săptămâni

Patologia sinusală depinde foarte mult de terenul anatomic, astfel, mai multe structuri nazale, prin poziția lor vicioasă, pot influența permeabilitatea COM.

Un factor comun fiecăruia dintre noi este rinosinuzita virală, în gripa sezonieră. Dacă pacientul nu primește un tratament rapid, adecvat, acestea se pot suprainfecta bacterian, cu apariția secrețiilor purulente.

De asemenea, un factor important este alergia, ce afectează preponderent mucoasele rino-sinusale, conjunctivale etc. Rinosinuzita alergică este o entitate ce scade foarte mult calitatea vieții. Obstrucția, hiposmia, rinoreea de aspect perlat, lipicios, sunt cauzele unui somn necalitativ și unui randament scăzut de muncă.

Se mai cunosc sinuzite unilaterale, ca cele de cauze dentare (**odontogenă**), fungice localizate (**fungus ball**), care trebuie evaluate cu atenție deosebită.

Mai sunt și alte tipuri de sinuzite, dar nu prezintă un interes deosebit pentru pacient.

## Cum diagnosticăm sinuzitele?

Diagnosticul sinuzitei este strict clinic, și necesită evaluări paraclinice doar atunci când aceasta rămâne nerezolvată sau se acutizează în timpul tratamentului.

1. **Anamneza și examenul clinic ORL**
2. **Radiografia sinusală** – a rămas în istorie, odată cu multiplele rezultate false.
3. **Videofibroscopia/Endoscopia nazală** – utilă în evaluarea statusului nazal, precum și recoltarea secrețiilor.
4. **CT craniu (Tomografia computerizată)** – este standardul de aur al diagnosticului.
5. **Puncția sinusală** – recoltare secreții din sinus și lavajul cavității.
6. **Examen bacteriologic** – depistarea factorului infecțios și a antibiogramei.
7. **Consulturi interdisciplinare** – alergologie, stomatologie, boli infecțioase.

## Cum tratăm sinuzitele?

Nu se vor administra antibiotice decât după eșecul tratamentului simptomatic și etiopatogenic, acutizarea simptomatologiei în timpul tratamentului sau la pacienții cu alte patologii importante.

Se vor administra următoarele proceduri și grupe de medicamente:
1. **Lavaj nazal** cu soluții hipertone
2. **Antiinflamatoarele** nesteroidiene / steroidiene
3. **Spray nazal corticosteroid** + decongestionant + vitaminic
4. **Mucolitice** pentru fluidizarea secrețiilor
5. **Stimulatori kinetici ciliari**
6. **Antibiotice** (la eșecul tratamentului inițial, în acutizarea din timpul tratamentului sau la grupe speciale de pacienți)

Intervențiile chirurgicale (chirurgie endoscopică funcțională sinusală - FESS) se vor efectua doar după eșecul tratamentului medicamentos condus maxim corect.

Pentru informații detaliate despre tratamentul patologiilor sinusale, consultați secțiunea [Rinologie](/servicii/).

Evitați administrarea nejustificată de antibiotice la debutul simptomelor de răceală sau sinuzită. Drenajul corect prin lavaj nazal și decongestionarea complexului ostio-meatal sub supraveghere medicală ORL rezolvă marea majoritate a episoadelor acute.

Recomandare de Aur

Întrebări frecvente despre Sinuzită și Tratament (FAQ)

Serviciul de Rinologie la Clinica ORL24

Diagnostic endoscopic și fibroscopie nazală

Programare consult ORL la Clinica ORL24 Chișinău

Servicii conexe și investigații ORL

Totul despre sinuzită: cauze, tipuri, diagnostic și tratament la ORL24.

Sinuzita: tipuri, diagnostic și tratament

Apneea de somn este unul din tipurile de tulburări de somn. Pacienții tind să numească, orice tip, ca fiind apnee. Este important, să prezentăm tulburările de somn, prin prisma simptomatologiei și a severității acesteia.

Bărbații cu vârsta de peste 50 ani reprezintă aprox. 55%, iar femeile la menopauză constituie aprox. 40% dintre pacienții cu această suferință. Tulburările de somn sunt influențate de către mai mulți factori, precum: obezitatea, fumatul, alcoolul administrat înainte de culcare, obstrucțiile nazale, decubitul dorsal, anatomia ce obstrucționează căile respiratorii superioare.

## 1. Sforăit primar sau roncopatia

Este cea mai simplă entitate din spectrul tulburărilor de somn. Pacientul nu acuză un somn deficitar, iar deficitul de oxigen este absent. Mai mult despre simptomatologie, ne poate relata partenerul pacientului, care este deranjat de sforăit. Acesta din urmă ne poate oferi informații mai ample ce țin de momentul apariției și poziția pacientului în somn.

## 2. Sindromul de rezistență al căilor aeriene superioare

Este reprezentat de entitatea anterioară, la care se adaugă oboseala diurnă. Acestea sunt cauzate de creșterea rezistenței căilor aeriene superioare la fluxul aerului. Condițiile anatomice, precum deviația septului nazal, rinita cronică hipertrofică, rinita alergică, lueta plonjantă, amigdala linguală și palatine hipertrofiate, sunt printre cauzele des întâlnite ale dispneei.

### 3. Sindromul de apnee obstructivă de somn

Este o entitate mai severă, ce asociază asfixia episodică cu insuficiența de oxigen. Apneea în somn se caracterizează prin întreruperea fluxului aerian pentru minim 10 secunde, asociată sforăitului. Acest fapt se soldează cu oboseală diurnă, somn neodihnitor, scăderea randamentului de muncă, iritabilitate și concentrare scăzută.

## Diagnosticul Apneei în somn

Pentru diagnosticul acestei patologii, este necesar să se efectueze o anamneză deplină, iar participarea partenerului de somn este importantă. Se vor evalua greutatea corporală, cu stabilirea indexului de masă corporală (IMC). Se va examina regiunea cervicală, un gât scurt și gros reprezentând un factor anatomic favorizant.

Examenul clinic ORL va evalua starea și permeabilitatea căilor respiratorii superioare (deviațiile de sept nazal, rinita cronică, hipertrofiile adenoide sau resturile adenoide la adult, văl palatin hipoton sau luetă plonjantă, hipertrofiile amigdaliene).

În dependență de observațiile și indicațiile doctorului specialist ORL, vor fi efectuate alte investigații. **Polisomnografia** este standardul de aur, ce evaluează efortul respirator toracic, mișcările extremităților, pulsoximetria, sforăitul, encefalograma și EKG-ul.

## Apneea la copii

În dependență de vârsta copilului, se vor lua în calcul diferite cauze. La vârstele fragede, laringomalacia și traheomalacia pot fi cauzele roncopatiei până la insuficiență respiratorie. Aceste două entități nu prezintă pericol pentru viața pacientului mic, atâta timp cât nu cauzează insuficiență respiratorie. Odată cu creșterea copilului, aceste două condiții, în aproximativ 90% dintre cazuri, se rezolvă de la sine.

Cauza cea mai frecventă a disfuncțiilor respiratorii în somn la copii sunt **adenoidita** și **amigdalita hipertrofică**, care se vor rezolva adesea pe cale chirurgicală.

## Tratament

**Tratamentul medicamentos** al apneei în somn se recomandă pacienților cu deficit funcțional. În cazurile de geneză inflamatorie, se vor folosi medicamente cu acțiune decongestionantă, antiinflamatorie, inclusiv corticosteroizi locali sub formă de spray nazal.

În cazul apneei din cauza deficitului organic (rinită cronică hipertrofică, deviația septului nazal, concha bullosa, adenoidită cronică hipertrofică, hipertrofii amigdaliene, luetă plonjantă etc.), se va apela la **tratamentul chirurgical**.

Se vor efectua intervenții precum:
* Reducerea volumetrică a cornetelor nazale (turbinoreducție cu radiofrecvență/laser)
* Septoplastia nazală
* Adenoidectomia / Adenotomia
* Amigdalotomia sau amigdalectomia
* Uvulopalatofaringoplastia (UPPP) sau veloplastia

Se va ține cont că tratamentul chirurgical trebuie anticipat cu cel conservator. Scăderea în greutate este indispensabilă în inițierea tratamentului. Trebuie evitate fumatul, sedativele și consumul de alcool înainte de culcare. Dacă sforăitul apare la decubit dorsal (dormit pe spate), această poziție va fi evitată.

Dacă sforăitul este însoțit de opriri ale respirației în timpul somnului, treziri bruște cu senzație de sufocare sau somnolență accentuată în timpul zilei, efectuați un consult ORL și o evaluare somnologică completă.

Recomandare Clinică ORL

Întrebări frecvente despre Apneea în Somn și Sforăit (FAQ)

Serviciul de Rinologie și Respirație Nazală ORL24

Tratamentul sforăitului și apneei obstructive de somn

Totul despre apneea în somn și roncopatie: diagnostic și tratament ORL24.

Ce este apnee?

Inflamația mucoasei apofizei mastoidiene, se numește Mastoidită. Apofiza este o porțiune osoasă, a osului temporal. Aceasta are o structură formată din alveole osoase, ce conțin un înveliș mucos. Mastoida comunică cu urechea medie printr-un canal numit „aditus ad antrum” iar osul poate fi palpat în spatele pavilionului auricular.

Factorii de risc și cauzele-i sunt multiple, cum ar fi: diabetul zaharat, deficitul imun, carențele vitaminice, disfuncția trompei lui Eustachio, anomaliile anatomice, rezistența la antibiotice, tratamentul incorect al otitei acute.

Bacteriile cele mai întâlnite în patologia supurativă a urechii sunt: Moraxella Catharrhalis, Haemophilus Influenzae, Streptococcus Pneumoniae. Procesul inflamator, de regulă, începe din urechea medie, în urma otitei acute, și această entitate se numește Otomastoidită acută. În urma rezoluției otitei acute, procesul infecto-inflamator poate persista în mastoidă, fără a da semne evidente de suferință, adică mastoidita cronică. Dar în timp, procesul infecțios, atât mastoidian, cât și otomastoidian, erodează structura osoasă, cu complicațiile adiționale.

## 1. Simptome

În inflamația mastoidiană acută, întâlnim febra, inapetența, starea generală influențată, plenitudine auriculară, durere otică, cu edem și hiperemie în proiecția mastoidei, cu sau fară secreții purulente din ureche.

În cazul cronicizării, simptomatologia este mai silențioasă, cu o plenitudine auriculară, posibil o ușoară hipoacuzie, subfebrilitate, cu repetate acutizări și rezoluție incompletă.

## 2. La copii

Copiii pot prezenta și semne de mastoidită bilaterală, atât cronică, cât și bilaterală. Copiii sunt mai expuși complicațiilor, prin faptul că au un os mai fragil, iar procesul purulent se expansionează mai rapid, deseori exteriorizându-se sub piele. De asemenea riscul afectării nervului facial și instalarea surdității irecuperabile, impreună cu expansiunea spre structurile cerebrale, sunt iminente la copil. De aceea, reprezintă o urgență maximă.

Apariția edemului retroauricular, durerii intense și decolării pavilionului la copil impune prezentarea de urgență la medicul ORL pentru a preveni complicațiile endocraniene.

Urgență Pediatrică ORL

Evaluarea clinică uneori este mai mult decât suficientă pentru stabilirea diagnosticului. În condițiile unei simptomatologii marcate de durere, hiperemia retroauriculară, ștergerea șanțului dintre pavilion si mastoidă, cu ușoară deviație a pavilionului în antero-lateral, asociate cu febră și stare generală influențată.

Într-o simptomatologie ștearsă, vor fi necesare alte investigații. Computer tomografia de craniu sau CB-CT este standardul de aur în evaluarea radiologică a mastoidei.

## Tratamentul

După stabilirea diagnosticului, în dependență de anamneză, evoluție, vârstă și comorbidități, medicul specialist ORL, v-a oferi pacientului opțiunea cea mai bună. Tratamentul medicamentos presupune antibiotice, antiinflamatorii, corticosteroizi, etc.. Nu exista studii prin care s-ar demonstra eficacitatea tratamentului naturist în mastoidită. Însă este periculoasă inițierea acestui tip de tratament, prin complicațiile posibile.

Dacă tratamentul medicamentos nu dă rezultate, sau nu mai este salvator, se va indica tratament chirurgical prin mastoidectomie. Intervenția este de mai multe tipuri, ce se vor aplica în dependență de gradul de afectare a lanțului osicular, prezența colesteatomului, sau expansiunea osteitei și a procesului purulent.

În absența tratamentului, procesul purulent și osteita se vor expansiona către structurile vecine, soldându-se cu: paralizie de nerv facial, abces subdural și cerebral, meningită, tromboza de sinus venos, labirintită, abces Bezold, etc..

Întrebări frecvente despre Mastoidită și Otomastoidită (FAQ)

Audiologie și investigații timpanometrice

Programare consult ORL de urgență la Chișinău

Totul despre mastoidită și otomastoidită: cauze, diagnostic și tratament ORL24.

Despre Mastoidită

## Auzul – unul dintre cele mai importante simțuri ale omului

Aparatul auditiv ne însoțește încă din perioada intrauterină și ne servește de-a lungul întregii vieți. Ca orice alt organ sau sistem, urechea poate suferi de numeroase afecțiuni, atât congenitale, cât și dobândite. Pierderea auzului se numește hipoacuzie sau surditate.

În urma unui control auditiv într-un cabinet specializat, pot fi stabilite diferite diagnostice, de la auz normal până la hipoacuzie de diferite grade și localizări. Scopul acestui articol este de a informa cititorii despre tipurile de hipoacuzie, gradele acesteia și opțiunile recomandate de tratament.

## Ce este hipoacuzia?

Hipoacuzia, cunoscută și sub denumirea de pierdere a auzului sau surditate, reprezintă o scădere parțială sau totală a capacității de a percepe sunetele.

Pierderea auzului poate afecta capacitatea unei persoane de a comunica pe deplin, de a percepe sunetele din jur și de a menține calitatea vieții. Deficiența de auz îngreunează înțelegerea vorbirii, în special în medii zgomotoase, poate duce la izolare socială, dificultăți la locul de muncă și poate avea un impact negativ asupra stării emoționale.

Fără un diagnostic și un tratament la timp, hipoacuzia se poate agrava, ceea ce face esențială testarea auditivă regulată, mai ales la primele semne de deteriorare. Metodele moderne de corecție, cum ar fi aparatele auditive și implanturile cohleare, ajută la îmbunătățirea semnificativă a calității vieții persoanelor cu pierdere de auz.

Aparatul auditiv uman este format din trei părți principale: urechea externă, urechea medie și urechea internă, fiecare având un rol esențial în procesul de transmitere a sunetului.

### Urechea externă

Urechea externă este alcătuită din:
* **Pavilionul urechii**, care captează undele sonore și le direcționează în canalul auditiv.
* **Canalul auditiv**, care servește ca un pasaj pentru undele sonore, conducându-le către timpan.
* **Timpanul**, care vibrează la contactul cu undele sonore și transmite vibrațiile către urechea medie.

Principalele probleme ale urechii externe care pot duce la hipoacuzie sunt:
* Dopurile de ceară.
* Afecțiuni inflamatorii (otită, eczemă).
* Anomalii anatomice (congenitale sau dobândite).

### Urechea medie

Urechea medie este compusă din:
* **Cavitatea timpanică**, unde se află oscioarele auditive: ciocanul, nicovala și scărița. Acestea amplifică sunetul și îl transmit către urechea internă.
* **Trompa lui Eustachio**, care leagă urechea de nazofaringe și reglează presiunea.

Problemele urechii medii care pot provoca scăderea auzului includ:
* Inflamația (otita medie).
* Leziuni ale oscioarelor auditive.
* Acumularea de lichid în cavitatea timpanică (otita seroasă).

### Urechea internă

Urechea internă include:
* **Cohleea**, care conține receptori auditivi ce transformă undele mecanice în impulsuri nervoase.
* **Aparatul vestibular**, responsabil de echilibru.
* **Nervul auditiv**, care transmite semnalele sonore către creier pentru procesare.

Cauzele hipoacuziei legate de urechea internă includ:
* Modificări cauzate de îmbătrânire (presbiacuzie).
* Leziuni și infecții.
* Expunerea prelungită la zgomote puternice.
* Boli genetice.

## Semnele și simptomele pierderii auzului

Hipoacuzia, de obicei, se dezvoltă treptat, iar la început este posibil să nu observați nicio schimbare a auzului. Totuși, în timp, simptomele devin mai evidente și pot avea un impact semnificativ asupra calității vieții. Dacă experimentați oricare dintre următoarele simptome, este important să consultați un specialist cât mai curând posibil:

1. **Neînțelegerea frecventă a interlocutorului.** Vi se pare că oamenii vorbesc neclar sau prea încet.
2. **Necesitatea de a cere repetarea cuvintelor.** Solicitați adesea ca persoanele să repete ce au spus sau întrebați prea des „Ce?”.
3. **Creșterea volumului dispozitivelor.** Observați că dați volumul televizorului sau radioului mai tare decât de obicei.
4. **Dificultăți în medii zgomotoase.** Vă este greu să purtați o conversație în locuri aglomerate, cum ar fi cafenele sau mijloace de transport public.
5. **Senzație de urechi înfundate.** Aveți o senzație de presiune sau percepeți sunetele incomplet.
6. **Probleme de orientare spațială.** Pierderea auzului poate afecta capacitatea de a determina sursa sunetului.
7. **Zgomote în urechi (tinitus).** Apariția unor sunete străine, cum ar fi bâzâit, țiuit sau foșnet în urechi.
8. **Dificultăți la convorbirile telefonice.** Vă este din ce în ce mai greu să înțelegeți ce spune interlocutorul la telefon.
9. **Oboseală după comunicare.** Efortul de a asculta provoacă oboseală, tensiune și dureri de cap.
10. **Evitarea interacțiunilor sociale.** Pierderea auzului poate duce la izolare socială din cauza dificultăților în înțelegerea vorbirii.

Dacă observați unul sau mai multe dintre aceste simptome, nu amânați vizita la medicul ORL. Diagnosticarea timpurie și tratamentul adecvat pot preveni deteriorarea suplimentară a auzului și vă pot ajuta să vă mențineți stilul de viață obișnuit.

Semnal de Alarmă Auditivă

## Clasificarea Hipoacuziei după Timpul de Apariție

Dacă e să clasificăm surditatea după timpul de apariție în viața pacientului, avem două tipuri: **congenitală** și **dobândită**.

* **Congenitală** – apare în perioada intrauterină, datorită unor erori genetice, malformații, traumatisme, medicamente (ex. Gentamicina) sau infecții (Citomegalovirusul reprezintă un factor majoritar).
* **Dobândită** – apare pe parcursul vieții, cu condiția ca pacientul să fi avut, anterior, un auz normal. Printre factorii favorizanți sau determinanți se numără infecțiile otice, traumatismele, anumite grupe de medicamente, expunerea zilnică la zgomot și vârsta înaintată. Tot aici se încadrează și hipoacuzia brusc instalată, care reprezintă o urgență medicală.

## Clasificarea Hipoacuziei după Sediul Anatomic al Disfuncției

Se cunosc trei tipuri de hipoacuzie: **de transmisie**, **neurosenzorială** și **mixtă**. Cea din urmă reprezintă o combinație între primele două.

### Hipoacuzia de transmisie – deficitul auditiv cauzat de urechea externă și medie

Hipoacuzia de transmisie – deficitul auditiv este cauzat de un bruiaj în conducerea undei sonore către membrana timpanică sau de atenuarea vibrației lanțului osicular. Malformațiile pavilionului, dopurile de ceară, secrețiile otice și inflamațiile sunt cauze frecvente în urechea externă. În urechea medie, patologiile infecto-inflamatorii, perforațiile membranei timpanice și dislocările lanțului osicular sunt principalele cauze.

Deficitul auditiv este cauzat de o perturbare în transmiterea undei sonore către membrana timpanică sau de slăbirea vibrațiilor lanțului de oscioare, ceea ce duce la o scădere a capacității de auz. Să analizăm principalele cauze asociate fiecărei părți a urechii:

#### Cauzele hipoacuziei de transmisie asociate urechii externe:
* **Malformații ale pavilionului urechii** – Anomalii congenitale ale formei și structurii urechii, precum microtia sau atrezia canalului auditiv, pot împiedica propagarea sunetului.
* **Dopuri de ceară** – Acumularea excesivă de cerumen poate bloca complet sau parțial canalul auditiv, reducând transmiterea undelor sonore.
* **Secreții auriculare (otorree)** – Producerea excesivă de secreții în cazul infecțiilor urechii externe poate obstrucționa canalul auditiv și provoca inflamații.
* **Afecțiuni inflamatorii (otita externă, eczeme)** – Inflamația pielii canalului auditiv provoacă umflături și dificultăți în propagarea sunetului.
* **Corpi străini** – Pătrunderea obiectelor mici, a apei sau a insectelor în canalul auditiv poate bloca mecanic undele sonore.
* **Tumori ale urechii externe** – Formațiuni benigne (de exemplu, osteoame) sau maligne pot bloca parțial sau complet canalul auditiv.

#### Cauzele hipoacuziei de transmisie asociate urechii medii:
* **Infecții și inflamații (otita medie)** – Procesele inflamatorii duc la acumularea de lichid în cavitatea timpanică, afectând transmiterea sunetului.
* **Perforația timpanului** – Ruptura membranei cauzată de traumatisme, infecții sau schimbări bruște de presiune duce la pierderea auzului și riscul de infecții.
* **Dislocarea lanțului de oscioare auditive** – Deplasarea ciocanului, nicovalei sau scăriței din cauza traumatismelor sau inflamației afectează funcționarea lor și scade transmiterea sunetului.
* **Otita seroasă (exsudativă)** – Acumularea de lichid în spatele timpanului împiedică propagarea corectă a vibrațiilor sonore.
* **Otoscleroza** – Creșterea anormală a țesutului osos în jurul scăriței împiedică transmiterea sunetului către urechea internă.
* **Leziuni traumatice ale urechii medii** – Contuzii, barotraume sau intervenții chirurgicale pot deteriora structurile urechii medii.
* **Disfuncția trompei lui Eustachio (tubo-otită)** – Problemele legate de funcționarea trompei lui Eustachio determină acumularea de lichid și perturbarea presiunii în urechea medie.
* **Tumori ale urechii medii** – Formațiunile tumorale din cavitatea timpanică pot împiedica mișcarea oscioarelor auditive și afecta transmiterea sunetului.

### Hipoacuzia neurosenzorială – implică disfuncția urechii interne

Hipoacuzia neurosenzorială – implică disfuncția urechii interne, cauzată de malformații congenitale, erori genetice, traumatisme, efecte ototoxice ale medicamentelor, infecții sau îmbătrânirea naturală (presbiacuzia).

#### Principalele cauze ale hipoacuziei neurosenzoriale asociate urechii interne:
* **Anomalii congenitale** – Tulburări de dezvoltare ale structurilor urechii interne, prezente de la naștere.
* **Mutații genetice** – Afecțiuni ereditare care provoacă pierderea progresivă a auzului.
* **Traumatisme ale capului și urechii** – Leziuni cauzate de lovituri, căderi sau barotraume.
* **Efectul ototoxic al medicamentelor** – Anumite antibiotice, diuretice și medicamente utilizate în chimioterapie pot deteriora nervul auditiv.
* **Infecții** – Boli precum meningita, rujeola, rubeola, care pot duce la afectarea celulelor auditive ale cohleei.
* **Schimbările legate de vârstă (presbiacuzia)** – Scăderea naturală a auzului cauzată de îmbătrânirea organismului.

### Hipoacuzia mixtă
Hipoacuzia mixtă combină caracteristicile hipoacuziei de transmisie și ale celei neurosenzoriale, afectând concomitent atât urechea externă/medie, cât și urechea internă sau calea nervoasă.

## Clasificarea după Gradul de Afectare a Auzului

Există mai multe sisteme de clasificare, însă cel mai simplu și utilizat clinic este următorul:

* **Auz normal:** 0–20 decibeli (dB)
* **Hipoacuzie ușoară:** 20–40 dB
* **Hipoacuzie moderată:** 40–70 dB
* **Hipoacuzie severă:** 70–90 dB
* **Hipoacuzie profundă:** peste 90 dB

## Diagnosticul pierderii auzului

Diagnosticul pierderii auzului începe cu o consultație la medic, care va adresa întrebări despre simptomele pacientului și va efectua un examen clinic al urechilor. Specialistul va verifica prezența unor posibile semne de infecție sau alte probleme care ar putea cauza deteriorarea auzului. Dacă există suspiciuni de afecțiuni grave, cum ar fi leziuni ale urechii interne sau tumori, medicul poate recomanda investigații suplimentare, precum tomografia computerizată (CT) sau rezonanța magnetică nucleară (RMN).

Pentru o evaluare mai detaliată a auzului, pacientului i se vor propune teste audiologice specializate:

* **Audiometria tonală liminară** – Acest test ajută la determinarea pragului auditiv – cel mai mic nivel de intensitate sonoră pe care pacientul îl poate percepe. Audiograma tonală permite identificarea cu exactitate a gradului și tipului de pierdere auditivă, ajutând astfel la alegerea celei mai potrivite strategii de tratament.
* **Emisia otoacustică (OAE)** – Prin acest test, audiologii evaluează cât de bine funcționează urechea internă, în special receptorii auditivi din cohlee. OAE este adesea utilizat pentru screening-ul auditiv la nou-născuți și copii mici.
* **Timpanometria** – Acest test permite evaluarea stării urechii medii. Cu ajutorul timpanometriei pot fi detectate probleme precum acumularea de lichid în spatele membranei timpanice, prezența perforațiilor sau dopurile de ceară în canalul auditiv. De asemenea, timpanometria ajută la determinarea mobilității timpanului și la răspunsul acestuia la vibrațiile sonore.

Diagnosticarea timpurie a pierderii auzului permite nu doar identificarea problemei în stadiile incipiente, ci și alegerea celor mai eficiente metode de corecție, contribuind astfel la menținerea calității vieții pacientului.

## Tratamentul Hipoacuziei

Tratamentul hipoacuziei este stabilit în funcție de cauza care a determinat pierderea auzului. În funcție de tipul de hipoacuzie, există opțiuni terapeutice specifice pentru fiecare caz.

### Tratamentul pentru Hipoacuzia de Transmisie

Tratamentul acestui tip de hipoacuzie are ca scop eliminarea obstacolelor care împiedică undele sonore să ajungă la urechea internă sau restaurarea integrității membranei timpanice și a lanțului osicular. În funcție de severitatea și cauza hipoacuziei, se pot aplica următoarele metode:

* **Intervenții chirurgicale** – utilizate pentru corectarea unor anomalii structurale sau pentru repararea membranei timpanice (miringoplastie / timpanoplastie) și a oscioarelor auditive (osiculoplastie).
* **Implanturi pasive sau active de ureche medie** – dispozitive medicale care ajută la amplificarea sunetelor și îmbunătățirea transmiterii acestora către urechea internă.
* **Dispozitive de transducție osoasă** – soluții eficiente pentru pacienții care nu pot beneficia de un tratament chirurgical clasic. Aceste dispozitive transmit vibrațiile sonore direct către urechea internă prin intermediul oaselor craniului.

### Tratamentul pentru Hipoacuzia Neurosenzorială

Hipoacuzia neurosenzorială este mai dificil de tratat, deoarece afectarea structurilor urechii interne este, în majoritatea cazurilor, ireversibilă. Cu toate acestea, tehnologia modernă oferă soluții eficiente, precum:

* **Proteza auditivă digitală** – un dispozitiv care amplifică sunetele și le face mai clare, fără a necesita o intervenție chirurgicală. Aceasta este o soluție eficientă pentru pacienții cu hipoacuzie ușoară până la moderată.
* **Implantul cohlear** – un dispozitiv electronic avansat care transformă sunetele din mediul înconjurător în impulsuri electrice, stimulând direct nervul auditiv. Implantul cohlear necesită o intervenție chirurgicală pentru a fi plasat și este recomandat pacienților cu pierdere auditivă severă sau profundă.

Implantul cohlear este un dispozitiv de înaltă tehnologie care convertește sunetul în semnale electrice, transmise către nervul auditiv, permițând astfel pacienților să perceapă sunetele chiar și în cazurile de hipoacuzie severă.

Tratamentul surdității brusc instalate trebuie să fie inițiat cât mai rapid, pentru o reabilitare mai bună. Pacientul trebuie să se adreseze medicului specialist cât mai repede, iar cel din urmă, după o evaluare atentă, să inițieze un protocol de tratament energic. Se vor administra medicamente din clasa vasodilatatoarelor, corticosteroizilor, vitamine din grupul B.

Ghiduri medicale și articole ORL

Ghiduri Medicale și Articole Clinice

Durerea de urechi sau Otalgia

Otita la copii este o banalitate

Sinuzita: tipuri, diagnostic și tratament

Ce este apnee?

Despre Mastoidită

Hipoacuzia sau Surditatea