1️⃣ Introducere

Otita este una dintre cele mai frecvente afecțiuni la copii și, deși majoritatea părinților au trecut prin cel puțin un episod cu cel mic, rămâne o sursă constantă de îngrijorare. Durerea bruscă de ureche, febra, nopțile nedormite și plânsul necontrolat fac ca orice otită să pară o urgență, iar părintele să creadă instinctiv că este vorba despre o infecție severă care necesită antibiotic imediat. În realitate, nu toate otitele sunt la fel, nu toate sunt periculoase, iar multe dintre ele se pot trata corect fără antibiotice – dacă sunt diagnosticate corespunzător.

Copiii sunt mult mai predispuși la otite decât adulții, iar acest lucru nu este un semn de slăbiciune a imunității, ci o consecință a anatomiei lor, a colectivității și a faptului că sistemul lor respirator este încă în dezvoltare. De aceea, o răceală simplă, un nas înfundat prelungit sau o rinită netratată pot declanșa, foarte ușor, o inflamație la nivelul urechii medii. Totuși, nu fiecare durere de ureche înseamnă otită bacteriană, iar febra nu este întotdeauna un indicator al severității.

În sezonul rece, când copiii trec de la o viroză la alta, otitele devin un motiv frecvent de prezentare la medic. În această perioadă, circulă multe mituri: că „otita apare din cauza curentului”, că „picăturile în ureche vindecă otita”, sau că „antibioticul trebuie început din primele ore”. Toate acestea duc la confuzii și la tratamente care nu sunt necesare – și, uneori, chiar dăunează.

Scopul acestui articol este să ofere părinților explicații clare, logice și ușor de înțeles despre de ce apare otita la copii, cum o recunoaștem corect, ce tratament este potrivit pentru fiecare tip de otită și, cel mai important, când sunt într-adevăr indicate antibioticele.

La ORL24/7 Chișinău, ne confruntăm zilnic cu astfel de situații și știm că cea mai mare teamă a părinților nu este otita în sine, ci incertitudinea: „O tratez corect? Trebuia antibiotic sau nu? Devine periculoasă?”Prin informații corecte și calm, aceste temeri pot fi înlocuite cu încredere: otita este o afecțiune tratabilă, controlabilă și, în marea majoritate a cazurilor, fără complicații – dacă este abordată corect de la început.

2️⃣ De ce apare otita la copii

Otita apare mult mai des la copii decât la adulți, iar motivul nu are legătură cu „imunitatea slabă”, ci cu anatomia și fiziologia specifică vârstei. Urechea medie a copilului comunică cu nasul printr-un mic canal numit trompa lui Eustachio. La adulți, acest canal este lung și înclinat, ceea ce permite aerisirea bună a urechii și drenajul fluidelor. La copii însă, trompa lui Eustachio este mai scurtă, mai îngustă și aproape orizontală, ceea ce înseamnă că se poate bloca mult mai ușor atunci când copilul are nasul înfundat, o rinită sau o viroză respiratorie. În momentul în care acest canal nu mai ventilează corect urechea, presiunea se schimbă, lichidul se acumulează în spatele timpanului și apare otita medie seroasă.

Un alt motiv esențial este colectivitatea. În creșe și grădinițe, copiii schimbă între ei virusuri mult mai des, iar fiecare infecție respiratorie produce inflamație la nivelul nasului și gâtului. Această inflamație se transmite foarte ușor și către urechea medie, pentru că mucoasa nazală, a gâtului și a urechii este, practic, aceeași structură. Astfel, un copil poate părea perfect sănătos, dar doar câteva zile de nas înfundat sunt suficiente pentru a bloca trompa lui Eustachio și a declanșa otita.

Un factor frecvent ignorat este mărimea adenoizilor. Adenoizii (polipii copilului) sunt structuri care fac parte din sistemul imunitar, dar atunci când sunt măriți, pot bloca parțial sau complet ventilarea urechii. Copiii cu adenoizi mari au aproape întotdeauna și nasul înfundat, sforăit noaptea, respirație pe gură și o predispoziție mult mai mare la otite repetate sau la otita seroasă – acea formă de otită fără durere, în care lichidul stagnează în spatele timpanului și reduce auzul.

Rinita alergică este un alt factor important. Mucoasa copilului este extrem de sensibilă, iar dacă cel mic are alergii la praf, acarieni sau mucegai, inflamația nazală poate fi permanentă. Această inflamație cronică îngreunează funcționarea trompei lui Eustachio și, în timp, duce la acumularea lichidului în urechea medie. De multe ori, copilul nu face febră și nu se plânge de durere, iar părintele descoperă otita doar când observă că micuțul „nu mai aude bine”.

Și refluxul gastroesofagian poate contribui la otite, mai ales la bebeluși. Acidul care ajunge în gât irită mucoasa trompei lui Eustachio, o inflamează și o blochează. Copiii care dorm imediat după mese sau sunt hrăniți culcați sunt mai predispuși la otite repetate.

Nu în ultimul rând, trebuie menționată imunitatea în formare. Sistemul imunitar al copilului în primii ani de viață este într-o continuă adaptare. Asta înseamnă că fiecare viroză poate fi mai intensă și mai inflamatorie decât la un adult, crescând riscul de otită chiar și după o răceală minoră.

Toți acești factori explică de ce otita este atât de frecventă la copii și de ce, de cele mai multe ori, nu reprezintă o urgență gravă, ci o consecință firească a anatomiei lor. Important este ca părinții să înțeleagă mecanismul și să știe când este momentul să ceară ajutor medical, pentru ca otita să fie tratată corect și fără consecințe asupra auzului.

3️⃣ Tipurile de otită (pe înțelesul părinților)

Pentru mulți părinți, cuvântul „otită” înseamnă automat durere, febră și antibiotic. În realitate, otita nu este o singură boală, ci un termen care descrie mai multe tipuri de inflamație ale urechii, fiecare având cauze, simptome și tratamente diferite. Înțelegerea acestor diferențe este esențială, deoarece nu toate otitele sunt dureroase, nu toate necesită antibiotice și nu toate reprezintă o urgență. Unele sunt foarte discrete, fără febră, dar pot afecta temporar auzul copilului; altele sunt zgomotoase și dureroase, însă pot fi tratate simplu dacă sunt diagnosticate la timp.

Cel mai frecvent întâlnită la copii este otita seroasă, o inflamație în care în spatele timpanului se acumulează lichid, dar fără infecție. Copilul nu are durere, nu are febră, însă auzul devine înfundat, iar părintele observă adesea că micuțul „nu mai răspunde ca înainte” sau dă televizorul mai tare. Această formă de otită apare după răceli repetate sau din cauza adenoizilor măriți, și poate dura săptămâni dacă trompa lui Eustachio rămâne blocată. Otita seroasă nu se tratează cu antibiotice, deoarece nu este o infecție propriu-zisă, ci o problemă de ventilație a urechii medii.

A doua formă este otita acută virală, care apare de obicei după o viroză respiratorie. Copilul poate avea febră, durere de ureche și nas înfundat, însă durerea apare brusc și poate trece la fel de brusc în câteva ore. Inflamația este cauzată de un virus, nu de o bacterie, iar organismul reușește, de cele mai multe ori, să se vindece singur cu ajutorul tratamentului simptomatic. În primele 24–48 de ore, antiinflamatoarele, picăturile nazale potrivite și hidratarea sunt suficiente, iar copilul își revine treptat. La fel ca în cazul virozelor obișnuite, antibioticul nu ajută, deoarece nu are efect asupra virusurilor.

Otita acută bacteriană este forma dureroasă care îngrijorează cel mai tare părinții. Apare atunci când lichidul acumulat în urechea medie se infectează cu bacterii. Copilul are febră mare, durere intensă în ureche, plâns, agitație, treziri dese în timpul nopții și uneori vărsături. De multe ori, simptomele apar la 2–3 zile după o răceală. În această situație, antibioticul poate fi necesar, dar decizia trebuie luată doar de medicul ORL, în funcție de aspectul timpanului, de secreția din ureche și de starea generală a copilului. Nu se prescrie antibiotic doar pentru că „a făcut febră”.

Un alt tip diferit este otita externă, cunoscută și ca „otita de piscină”. Aceasta nu are legătură cu răceala sau cu adenoizii, ci cu pielea conductului auditiv. Poate apărea după înot, transpirație excesivă sau curățarea agresivă a urechii cu bețișoare. Copilul are durere la atingerea urechii, mâncărime sau secreție. Tratamentul este complet diferit de cel al otitei medii și se bazează pe picături auriculare speciale – nu pe antibiotice orale.

În concluzie, otita poate avea forme foarte diferite, iar tratamentul depinde în totalitate de tipul de otită și de stadiul în care se află. Acesta este motivul pentru care diagnosticarea corectă de către un medic ORL este esențială. Doar o examinare directă a timpanului poate spune clar dacă avem nevoie de antibiotic, de tratament simptomatic sau de monitorizare. Părintele nu trebuie să ghicească – misiunea medicului este să identifice tipul de otită și să aleagă tratamentul potrivit pentru ca micuțul să se recupereze cât mai rapid și în siguranță.

4️⃣ Semnele de otită la copii

Semnele otitei pot fi foarte diferite de la un copil la altul și, uneori, chiar de la un episod la altul. De aceea, părinților le este greu să identifice corect o otită doar pe baza simptomelor și, uneori, pot interpreta greșit situația. Un copil poate avea durere intensă și febră mare în cazul unei otite acute bacteriene, dar poate avea și otită fără nicio durere, cum se întâmplă în otita seroasă. Important este să înțelegem că simptomul principal al otitei nu este întotdeauna durerea, ci modificarea presiunii și a funcției urechii.

Cea mai cunoscută manifestare este, desigur, durerea de ureche. Ea apare brusc, de multe ori seara sau în timpul nopții, când presiunea în urechea medie crește. Copilul poate plânge, devine agitat, se trezește des sau își duce mâna la ureche. Totuși, trebuie subliniat că nu orice durere de ureche înseamnă otită. Zgomotele puternice, dopurile de ceară, durerea iradiată din gât sau din erupțiile dentare pot provoca simptome similare. Doar otoscopia poate face diferența.

Un alt semn important, mai ales în otita seroasă, este scăderea auzului. Copilul nu reacționează la fel de repede la vocea părintelui, cere să repetați întrebările sau pare „absent”. Mulți părinți cred că cel mic este neatent, când de fapt urechea este plină de lichid și transmite sunetele mult mai slab. Această stare poate dura zile sau chiar săptămâni, fără durere și fără febră, ceea ce o face greu de identificat fără un consult ORL.

Febra este un alt simptom des asociat cu otita, însă trebuie înțeles corect. Nu orice episod febril indică otită, și nu orice otită provoacă febră. În otita virală sau seroasă, copilul poate să nu aibă temperatură deloc. În schimb, în otita acută bacteriană, febra este de obicei mai intensă, poate depăși 38,5°C și se asociază cu durere puternică, stare generală alterată și uneori cu vărsături.

Un semn care îi sperie mult pe părinți este secreția care curge din ureche. De cele mai multe ori, aceasta apare în momentul în care timpanul se perforează spontan din cauza presiunii foarte mari. Paradoxal, mulți copii se simt mai bine imediat după perforație, deoarece presiunea scade brusc, iar durerea dispare. Deși situația poate arăta alarmant, perforația timpanului în otita bacteriană se vindecă în aproape toate cazurile cu tratamentul corect. Totuși, apariția secreției din ureche este un semn clar că este necesar un consult medical cât mai rapid.

La copiii foarte mici, care nu pot explica ce simt, otita poate fi trădată de simptome nespecifice: plâns fără motiv aparent, iritabilitate, refuzul hranei, somn agitat, frecarea urechii de pernă sau treziri dese în timpul nopții. Uneori, copilul nu se trage de ureche din cauza durerii, ci pur și simplu din cauza senzației de presiune sau de înfundare.

Există și forma de otită în care copilul nu acuză nicio durere, dar părintele observă că vorbirea lui sună diferit sau că a început să vorbească mai tare. Acest lucru apare în otita seroasă, în care lichidul din ureche acționează ca un „dop” intern. De aceea, orice modificare a auzului trebuie investigată, chiar și în absența simptomelor clasice.

Înțelegerea acestor semne îi ajută pe părinți să nu intre în panică, dar și să nu ignore situațiile care necesită ajutor medical. Otita nu este o afecțiune periculoasă atunci când este diagnosticată corect, însă poate crea disconfort sau poate afecta temporar auzul copilului dacă este lăsată netratată. Rolul consultului ORL este tocmai acela de a diferenția formele de otită și de a stabili tratamentul potrivit pentru fiecare copil.

5️⃣ Cum se pune diagnosticul corect

Diagnosticul otitei nu se poate stabili nici după simptome, nici după măsura febrei, nici după felul în care copilul plânge. Deși părinții pot recunoaște semnele care sugerează o otită, confirmarea reală se face doar prin examinarea directă a urechii. Acest lucru este extrem de important, pentru că două episoade care par identice pot fi, în realitate, două afecțiuni complet diferite: una virală, una bacteriană, una seroasă sau chiar lipsă totală de otită. Iar tratamentul diferă radical în funcție de diagnostic.

Primul pas este otoscopia, examinarea timpanului cu un instrument special care luminează și mărește imaginea. În câteva secunde, medicul poate vedea dacă timpanul este inflamat, dacă este retractat, dacă se află lichid în spatele său sau dacă există semne clare de infecție bacteriană. Aspectul timpanului este esențial – el spune medicului dacă otita este seroasă (fără bacterii), virală sau bacteriană, și dacă este nevoie de tratament medicamentos sau doar de monitorizare.

La copii, otoscopia necesită experiență și răbdare. Canalele auditive sunt înguste, timpanul este fin, iar inflamațiile pot fi discrete. De aceea, diagnosticul pus „din vedere” sau „după simptome” nu este niciodată suficient. Un copil poate avea febră și durere intensă, dar timpanul să fie perfect normal, ceea ce indică o durere iradiată din gât sau o congestie nazală severă, nu o otită. La fel, un copil poate fi fără febră și fără durere, dar să aibă acumulare de lichid în spatele timpanului, ceea ce afectează auzul.

În unele cazuri, mai ales atunci când otita seroasă este suspectată sau când copilul are auzul scăzut, medicul recomandă timpanometria. Acesta este un test rapid și nedureros care măsoară mobilitatea timpanului și presiunea din urechea medie. Practic, el arată dacă trompa lui Eustachio ventilează corect urechea și dacă există lichid acumulat. Timpanometria este extrem de utilă în diagnosticarea otitei seroase, mai ales la copiii mici care nu pot descrie ce simt.

În situațiile în care otita pare repetată sau copilul prezintă simptome persistente, se evaluează și nasul, gâtul și adenoizii. Motivul este simplu: foarte multe otite la copii nu pornesc din ureche, ci din nasul înfundat sau din adenoizii măriți care blochează ventilația urechii. O examinare completă a regiunii ORL poate explica de ce otita reapare și ce trebuie corectat pentru a preveni noi episoade.

De asemenea, la copiii cu scădere de auz sau cu vorbire întârziată, medicul recomandă audiograma sau o testare obiectivă a auzului. Deși otita seroasă nu este dureroasă, ea poate afecta temporar auzul copilului, iar acest lucru este important mai ales în perioada de dezvoltare a limbajului. Identificarea precoce a scăderii de auz și corectarea cauzei previne întârzierile de vorbire.

Un diagnostic corect este cheia tratamentului corect. Fără otoscopie, părintele nu poate ști dacă otita este virală sau bacteriană, dacă are nevoie de antibiotic sau doar de măsuri simple, și nici dacă problema este în ureche sau în nas. Consultul ORL nu este doar o verificare, ci un pas esențial pentru a proteja auzul copilului și pentru a evita tratamentele inutile sau riscante.

6️⃣ Cum se tratează corect otita

Tratamentul otitei la copii depinde în totalitate de tipul de otită și de stadiul în care se află inflamația. De aceea, este atât de important ca diagnosticul să fie pus corect, pentru că două episoade care par identice la suprafață pot necesita tratamente complet diferite. În realitate, nu există un „tratament universal” pentru otită, iar abordarea corectă este aceea care ține cont de vârsta copilului, de aspectul timpanului și de prezența sau absența unei infecții bacteriene.

În otita acută virală – de departe cea mai frecventă formă – copilul are durere în ureche și uneori febră, dar infecția este cauzată de un virus. În această situație, antibioticul nu are niciun rol. Tratamentul se concentrează pe controlul durerii și al inflamației, iar corpul copilului, odată ajutat, își revine în mod natural. Antiinflamatoarele precum ibuprofenul sau mai rar paracetamolul sunt eficiente și sigure atunci când sunt administrate corect. În paralel, igiena nazală este esențială: dacă nasul rămâne înfundat, presiunea din urechea medie continuă să crească, iar durerea persistă. Picăturile nazale potrivite pentru vârstă, irigațiile blânde cu ser fiziologic și dezobstrucția corectă (nu excesivă) ajută urechea să se ventileze, accelerând vindecarea.

În otita seroasă, tratamentul urmărește același principiu: deblocarea trompei lui Eustachio și restabilirea ventilației urechii. Pentru că otita seroasă nu este o infecție, nu provoacă durere severă și nu necesită antibiotic. Ceea ce simte copilul este presiunea, înfundarea urechii și scăderea temporară a auzului. Rolul tratamentului este să reducă inflamația nazală, să îmbunătățească drenajul și să permită lichidului să se retragă treptat. Aici pot fi recomandate antiinflamatoare ușoare, picături nazale, aerosoli sau nebulizări cu soluții potrivite. Procesul poate dura zile sau săptămâni, dar este complet reversibil dacă ventilația se normalizează.

Otita acută bacteriană este singura formă în care antibioticul poate fi necesar, dar chiar și aici decizia nu se ia automat. Medicul evaluează severitatea durerii, febra, aspectul timpanului și starea copilului. Uneori, otita bacteriană poate debuta ca o inflamație virală și abia apoi evolua spre infecție. În aceste situații, primele 24–48 de ore pot fi de observație, cu tratament antiinflamator, pentru a vedea evoluția. Antibioticul devine justificat doar atunci când există dovezi clare de infecție bacteriană – lichid purulent în spatele timpanului, timpan foarte bombat, febră persistentă sau perforație cu secreție purulentă.

Un aspect important, adesea înțeles greșit, este legat de picăturile în ureche. În otita medie, adică forma de otită din spatele timpanului, picăturile puse în ureche nu ajută. Ele nu pot trece prin timpan și nu au niciun efect asupra inflamației interne. Picăturile auriculare sunt utile doar în otita externă – inflamația pielii conductului auditiv, care nu are legătură cu otita medie. De aceea, folosirea picăturilor fără recomandare poate crea confuzie, întârzia tratamentul potrivit sau chiar irita urechea.

În multe cazuri, otita este doar consecința unei probleme din nas, nu o boală a urechii în sine. Nasul înfundat, adenoizii măriți sau o rinită persistentă mențin trompa lui Eustachio blocată, iar otita reapare. În astfel de situații, tratamentul corect al otitei este, de fapt, tratamentul cauzei: dezobstrucția nazală, reducerea inflamației, evaluarea adenoizilor și îmbunătățirea respirației nazale. Doar astfel se poate preveni apariția unor otite repetate.

Indiferent de forma de otită, un principiu rămâne valabil: tratamentul nu este același pentru toți copiii, iar antibioticele nu sunt întotdeauna soluția. În realitate, majoritatea otitelor se vindecă fără antibiotic dacă sunt tratate corect. Rolul medicului ORL este să distingă între formele care necesită intervenție și cele care pot fi gestionate cu răbdare, monitorizare și tratament simptomatic.

7️⃣ Când sunt indicate antibioticele

Antibioticele reprezintă unul dintre cele mai importante instrumente ale medicinei moderne, dar și unul dintre cele mai greșit utilizate. În cazul otitei la copii, confuzia este și mai mare, deoarece mulți părinți asociază automat durerea de ureche și febra cu necesitatea unui antibiotic. În realitate, doar o parte dintre otite sunt cauzate de bacterii, iar antibioticul devine util doar în acele situații. În formele virale sau seroase, tratamentul cu antibiotice nu doar că nu ajută, dar poate provoca reacții adverse inutile și poate favoriza rezistența bacteriană.

Antibioticul este indicat atunci când medicul identifică semne clare ale unei otite acute bacteriene. Acest diagnostic nu se pune după simptomele de acasă, ci după examinarea timpanului. Un timpan intens inflamat, cu lichid purulent în spatele său, bombat și tensionat, indică prezența unei infecții bacteriene care necesită tratament antibiotic pentru a preveni complicațiile. De obicei, copilul are și febră mare, durere intensă și un disconfort care nu se ameliorează cu antiinflamatoare în primele ore.

O altă situație care justifică administrarea antibioticelor este perforația timpanului cu scurgere purulentă. În acest caz, presiunea a fost atât de mare încât timpanul s-a rupt spontan, iar lichidul infectat a ieșit în afară. Chiar dacă multe mame observă că durerea copilului scade după perforație, infecția bacteriană rămâne prezentă și trebuie tratată pentru a preveni complicațiile și pentru a ajuta timpanul să se vindece corect.

Antibioticele sunt de asemenea luate în considerare la copiii mici, sub doi ani, în episoadele de otită severă, deoarece structurile anatomice sunt mai sensibile, iar evoluția poate fi mai rapidă. Totuși, chiar și în această grupă de vârstă, decizia se ia în funcție de aspectul timpanului, nu doar de vârstă sau de febră. Febra nu este un indicator suficient. Multe otite virale provoacă febră, iar administrarea antibioticelor „doar ca să fim siguri” nu aduce niciun beneficiu real copilului.

O greșeală frecventă este administrarea antibioticelor pentru că „otita nu trece în prima zi”. În majoritatea otitelor acute – virale sau seroase – primele 24–48 de ore sunt dificile tocmai din cauza inflamației și a presiunii din ureche. Antiinfla­matoarele și tratamentul nasal corect sunt cele care aduc ameliorarea. Antibioticul nu acționează asupra durerii în primele ore, iar părintele poate avea impresia că „nu funcționează”, când de fapt inflamația nu este de natură bacteriană.

Este important și să înțelegem că administrarea inutilă de antibiotice poate face mai mult rău decât bine. Poate provoca diaree, alergii, dezechilibre ale florei intestinale și, pe termen lung, poate determina bacteriile să devină rezistente, făcând infecțiile viitoare mai greu de tratat. De aceea, în medicina modernă se pune accent pe utilizarea responsabilă a antibioticelor, mai ales în pediatrie.

În final, antibioticul este un tratament valoros, dar nu este tratamentul de primă linie pentru orice otită. Decizia trebuie să aparțină medicului ORL și să se bazeze pe ceea ce vede la examinarea urechii copilului. Cu un diagnostic corect și o abordare echilibrată, antibioticele sunt folosite doar atunci când sunt cu adevărat necesare – exact în situațiile în care aduc beneficii reale și protejează copilul de complicații.

8️⃣ Când otita devine periculoasă sau recurentă

Deși majoritatea otitelor la copii sunt episoade acute, trecătoare și se vindecă fără complicații, există situații în care otita devine o problemă repetată sau persistentă. Aceste episoade repetate nu înseamnă neapărat că copilul are o imunitate slabă, ci mai degrabă că există un factor care întreține inflamația sau blochează ventilația urechii. Atunci otita nu mai este doar un episod izolat, ci un simptom al unei situații mai profunde care trebuie identificată și corectată.

Una dintre cele mai frecvente situații este aceea în care copilul face otite repetate, la intervale scurte, de exemplu trei episoade în trei luni sau mai multe episoade într-un an. Această repetitivitate indică, de cele mai multe ori, o problemă de ventilație a urechii. Dacă trompa lui Eustachio nu funcționează corect și urechea nu se aerisește, fiecare răceală banală, fiecare rinită sau adenoidită poate declanșa o nouă otită. Copiii care merg în colectivitate sunt și mai expuși, deoarece virozele repetate mențin o inflamație constantă a mucoasei nazale.

O altă situație care îngrijorează părinții este otita seroasă persistentă. Copilul nu are durere, nu are febră, dar auzul este diminuat, uneori timp de săptămâni sau chiar luni. Acest tip de otită nu este infecțioasă, ci este legat de lichidul care rămâne blocat în spatele timpanului. Deși nu este dureroasă, poate afecta temporar auzul și, pe termen lung, dacă persistă, poate influența dezvoltarea vorbirii la copiii mici. Tocmai de aceea, monitorizarea otitei seroase, evaluarea periodică a timpanului și, uneori, timpanometria sunt esențiale.

Un factor major care întreține otitele repetate sau persistente este prezența adenoizilor măriți. Adenoizii pot obstrucționa trompa lui Eustachio, împiedicând aerisirea urechii și favorizând acumularea de lichid. Copiii cu adenoizi mari au aproape întotdeauna și simptome precum sforăit, respirație pe gură, congestie nazală constantă și episoade frecvente de otită seroasă. În aceste cazuri, tratarea otitelor separat nu este suficientă – trebuie abordată cauza, adică inflamația sau hipertrofia adenoidiană.

Otita devine îngrijorătoare și atunci când apar semne de complicații, precum secreția purulentă persistentă, perforația timpanului care nu se vindecă sau durerea care nu se ameliorează nici după tratament corect. Deși rare, aceste situații necesită evaluare rapidă. În cazurile recidivante, uneori este necesară inserarea tuburilor transtimpanice, care ajută la ventilarea urechii medii și previn acumularea de lichid. Această procedură este simplă, sigură și aduce rezultate excelente la copiii care suferă de otită seroasă recurentă sau persistentă.

O dată stabilită cauza, tratamentul devine mult mai eficient și previne reapariția episoadelor. Ceea ce este important pentru părinți să înțeleagă este faptul că otita, chiar și atunci când se repetă, nu este o condamnare și nu afectează în mod permanent auzul dacă este monitorizată corect. Cu o evaluare atentă și un plan adecvat, copilul poate ieși din cercul otitelor repetate și își poate recăpăta confortul, somnul liniștit și auzul normal.

9. Prevenirea otitelor la copii

Prevenirea otitelor începe, înainte de toate, cu înțelegerea faptului că urechea copilului depinde direct de sănătatea nasului și a respirației. Urechea medie nu este un organ izolat, iar ventilația ei se realizează prin trompa lui Eustachio, care se deschide în spatele nasului. De aceea, tot ceea ce inflamează nasul – virozele repetate, rinitele persistente, alergiile, adenoizii măriți – poate influența direct apariția otitelor. Prevenirea reală nu înseamnă „ferirea copilului de frig” sau „protejarea de curent”, ci menținerea unei respirații nazale cât mai libere și a unei mucoase bine îngrijite.

Unul dintre elementele de bază în prevenție este igiena nazală corectă, adaptată vârstei copilului. Nasul înfundat prelungit este principalul factor care blochează trompa lui Eustachio și împiedică aerisirea urechii. Irigațiile blânde cu ser fiziologic, aerul umidificat în casă, evitarea camerelor prea calde și dezobstrucția delicată a nasului ajută la reducerea inflamației nazale. Nu este nevoie de exagerări – un nas curat, bine ventilat, este suficient pentru ca urechea să funcționeze corect.

O altă componentă importantă este tratamentul corect al rinitei, indiferent dacă este virală sau alergică. Rinitele netratate, mai ales cele care persistă săptămâni întregi, întrețin o inflamație constantă în zona nazofaringelui, ceea ce blochează ventilația urechii. De multe ori, părinții se concentrează pe ureche, când de fapt sursa problemei se află în nas. Abordarea corectă presupune calmarea inflamației, refacerea respirației nasului și prevenirea stagnării secrețiilor.

În prevenirea otitelor un rol esențial îl au adenoizii, mai ales la copiii care au nasul înfundat cronic, sforăit noaptea sau episoade repetate de otită seroasă. Adenoizii măriți nu sunt periculoși în sine, dar pot acționa ca o barieră mecanică în fața trompei lui Eustachio. Atunci când fluxul de aer este blocat, lichidul rămâne prins în urechea medie și generează episoade repetate de inflamație sau diminuare a auzului. Evaluarea periodică a adenoizilor și tratarea inflamației lor previne un număr mare de otite.

Stilul de viață al copilului influențează de asemenea frecvența otitelor. Hidratarea adecvată, alimentația echilibrată, evitarea fumatului pasiv și un somn suficient ajută organismul să răspundă mai bine la infecțiile respiratorii. Copiii expuși la fum de țigară au un risc semnificativ mai mare de otite repetate, deoarece mucoasa lor respiratorie devine mai inflamată și mai sensibilă. În schimb, copiii care dorm suficient, respiră bine pe nas și sunt bine hidratați tind să depășească mai rapid episoadele de viroză, reducând riscul de otită.

Pentru sugari și bebeluși, prevenirea începe chiar mai devreme. Alăptarea ajută la protecția tractului respirator, iar poziția corectă în timpul hrănirii, ușor ridicată, reduce riscul ca laptele să refluxeze în nazofaringe și să irite trompa lui Eustachio. Bebelușii hrăniți culcați sau care adorm imediat după masă pot avea mai frecvent episoade de otită, tocmai din cauza acestei iritații.

Prevenirea otitei nu înseamnă izolarea copilului, evitarea colectivității sau interzicerea jocului în aer liber. Din contră, un copil activ, care respiră aer curat și se mișcă zilnic, are mucoase mai sănătoase și un sistem imunitar mai echilibrat. Important este ca episoadele de viroză să fie gestionate corect și ca nasul să nu rămână înfundat săptămâni întregi, pentru că acesta este momentul în care otita devine o consecință.

În final, prevenirea otitelor înseamnă grijă constantă, dar fără exagerări. O respirație nazală liberă, o mucoasă bine îngrijită, un mediu fără fum și o atenție corectă asupra adenoizilor scad semnificativ riscul apariției otitelor, oferind copilului confort, somn liniștit și o dezvoltare armonioasă.

10. Concluzie

Otita la copii este o afecțiune extrem de comună, iar în primele luni sau în primii ani de colectivitate aproape fiecare copil trece prin cel puțin un episod. Deși poate fi însoțită de durere intensă, nopți agitate și multă neliniște din partea părinților, otita este, în majoritatea cazurilor, o problemă tratabilă și fără urmări pe termen lung – cu condiția să fie diagnosticată și abordată corect. Esențial este ca părintele să înțeleagă că nu orice febră înseamnă otită, nu orice otită necesită antibiotic și nu orice disconfort în ureche este semnul unei infecții.

Atât otita virală, cât și cea seroasă se vindecă, de obicei, fără tratament antibiotic, atunci când ventilația urechii este restabilită și inflamația nazală este ținută sub control. Antibioticele își au locul lor, dar doar în situațiile în care infecția este confirmată ca fiind bacteriană. Această distincție nu poate fi făcută acasă; doar medicul ORL, prin examinarea timpanului, poate spune cu certitudine ce tip de otită are copilul și care este tratamentul potrivit.

De asemenea, părinții trebuie să știe că prevenirea otitelor este un proces continuu și începe cu îngrijirea corectă a nasului copilului. Nasul înfundat, rinitele persistente, alergiile netratate sau adenoizii măriți sunt cauzele reale ale otitelor recurente. Atunci când acestea sunt gestionate corect, urechea își recapătă funcția normală, iar episoadele de otită devin tot mai rare sau dispar complet.

În final, mesajul cel mai important este unul de liniște și de încredere: otita nu este o boală periculoasă atunci când este tratată corect. La ORL24/7 Chișinău, oferim părinților și copiilor nu doar tratament, ci și explicații, suport și monitorizare, astfel încât fiecare familie să știe exact ce are de făcut și să se simtă în siguranță. Cu o abordare corectă, otita devine doar o etapă trecătoare, iar copilul își poate continua dezvoltarea fără disconfort și fără riscuri.

Întrebări frecvente