Audiogramă și timpanometrie sunt două investigații diferite, dar complementare, utilizate frecvent în evaluarea auzului. Mulți pacienți le confundă, deoarece ambele pot fi recomandate în cadrul unui test auditiv, însă fiecare oferă informații diferite.

Pe scurt, audiograma arată cât de bine auzi și ajută la evaluarea pragurilor auditive. Timpanometria, în schimb, verifică funcționarea urechii medii, mobilitatea timpanului și presiunea din ureche.

De aceea, când vorbim despre audiogramă vs timpanometrie, nu este vorba despre două teste care se înlocuiesc întotdeauna unul pe altul, ci despre investigații cu roluri diferite. În unele situații este suficientă o singură examinare, iar în altele medicul poate recomanda ambele teste pentru a înțelege mai clar cauza simptomelor.

În acest articol explicăm diferența dintre audiogramă și timpanometrie, când se face fiecare test, ce informații oferă și de ce pot fi necesare împreună în cadrul unei evaluări auditive.

Programează un consult ORL

Audiogramă și timpanometrie: ce este audiograma

Audiograma este rezultatul unei investigații prin care se evaluează auzul la diferite intensități și frecvențe. Cu alte cuvinte, testul arată cât de bine percepe pacientul sunetele joase, medii și înalte.

În timpul investigației, pacientul poartă căști și ascultă sunete de intensități diferite. De fiecare dată când aude un sunet, semnalizează acest lucru, de obicei prin ridicarea mâinii sau apăsarea unui buton. Răspunsurile sunt apoi înregistrate și reprezentate grafic sub forma unei audiograme.

Audiograma ajută medicul să observe dacă auzul este în limite normale sau dacă există o scădere auditivă. De asemenea, poate arăta cât de importantă este scăderea auzului și dacă afectează o singură ureche sau ambele urechi.

Audiograma poate fi recomandată pentru:

• scăderea auzului;
• dificultăți în înțelegerea vorbirii;
• tinitus;
• suspiciune de hipoacuzie;
• monitorizarea auzului în timp;
• evaluare înainte de recomandarea unor soluții de reabilitare auditivă.

Este important de înțeles că audiograma este un test auditiv care măsoară percepția sunetelor, dar interpretarea rezultatului trebuie făcută de specialist. Medicul analizează audiograma împreună cu simptomele pacientului, istoricul medical și, dacă este necesar, alte investigații auditive.

Audiogramă și timpanometrie: ce este timpanometria

Timpanometria este o investigație care evaluează funcționarea urechii medii. Spre deosebire de audiogramă, timpanometria nu măsoară direct cât de bine aude pacientul, ci arată cum reacționează timpanul la modificările de presiune.

În timpul testului, în ureche se introduce o sondă mică, iar aparatul modifică ușor presiunea din conductul auditiv. Astfel, se poate observa mobilitatea timpanului și modul în care funcționează urechea medie.

Timpanometria poate oferi informații despre:

• presiune modificată în urechea medie;
• mobilitate redusă a timpanului;
• posibil lichid în urechea medie;
• disfuncția trompei lui Eustachio;
• modificări care pot apărea după otite sau infecții ORL.

Această investigație este utilă mai ales atunci când pacientul acuză senzație de ureche înfundată, presiune în ureche, scădere temporară a auzului după răceală sau episoade repetate de otită.

Este important de reținut că timpanometria nu este o audiogramă și nu înlocuiește întotdeauna un test auditiv complet. Ea arată starea urechii medii, iar rezultatele trebuie interpretate împreună cu simptomele pacientului și, atunci când este necesar, cu rezultatul audiogramei.

Audiogramă și timpanometrie: diferența principală

Diferența principală dintre audiogramă și timpanometrie este tipul de informație pe care îl oferă fiecare investigație.

Audiograma evaluează auzul. Ea arată cât de bine percepe pacientul sunetele și poate evidenția o scădere auditivă, gradul acesteia și dacă este afectată o singură ureche sau ambele urechi.

Timpanometria evaluează urechea medie. Ea nu măsoară direct cât de bine aude pacientul, ci arată cum se mișcă timpanul și cum reacționează urechea medie la modificările de presiune.

Cu alte cuvinte, audiograma răspunde la întrebarea: „Cât de bine aud?”. Timpanometria răspunde la întrebarea: „Funcționează corect urechea medie?”.

De aceea, când vorbim despre audiogramă vs timpanometrie, nu vorbim despre două teste identice sau interschimbabile. Audiograma poate indica existența unei hipoacuzii, iar timpanometria poate ajuta la identificarea unor probleme precum presiunea modificată în ureche, mobilitatea redusă a timpanului sau posibilul lichid în urechea medie.

În multe situații, aceste investigații se completează. De exemplu, un pacient poate simți că aude mai slab. Audiograma poate arăta nivelul scăderii auditive, iar timpanometria poate ajuta medicul să înțeleagă dacă problema este legată de urechea medie.

Când ai nevoie de audiogramă

Audiograma este recomandată atunci când există suspiciunea unei scăderi de auz sau când pacientul observă că nu mai percepe sunetele la fel de clar ca înainte.

Poți avea nevoie de o audiogramă dacă:

• auzi mai slab la una sau la ambele urechi;
• ceri frecvent repetarea cuvintelor;
• crești volumul televizorului sau al telefonului;
• înțelegi greu vorbirea, mai ales în medii zgomotoase;
• ai senzația că oamenii vorbesc neclar;
• ai tinitus, adică țiuit sau zgomote în ureche;
• există suspiciune de hipoacuzie;
• este necesară monitorizarea auzului în timp.

Audiograma poate fi utilă și înainte de recomandarea unor soluții de reabilitare auditivă, cum ar fi aparatele auditive, deoarece oferă informații despre nivelul auzului și despre tipul scăderii auditive.

În cadrul unei evaluări auditive, medicul interpretează rezultatul audiogramei împreună cu simptomele pacientului și decide dacă sunt necesare teste suplimentare.

Când ai nevoie de timpanometrie

Timpanometria este recomandată atunci când medicul suspectează o problemă la nivelul urechii medii. Această investigație nu arată direct cât de bine auzi, ci oferă informații despre timpan, presiunea din ureche și modul în care sunetul poate fi transmis prin urechea medie.

Poți avea nevoie de timpanometrie dacă apar simptome precum:

• senzație de ureche înfundată;
• presiune sau disconfort în ureche;
• scădere temporară a auzului după răceală;
• episoade repetate de otită;
• suspiciune de lichid în urechea medie;
• pocnituri sau senzație de blocaj în ureche;
• suspiciune de disfuncție a trompei lui Eustachio.

La copii, timpanometria este recomandată frecvent după infecții ORL repetate sau atunci când există suspiciune de otită seroasă. În astfel de cazuri, copilul poate auzi mai slab temporar, chiar dacă problema nu este la urechea internă, ci la transmiterea sunetului prin urechea medie.

Rezultatul timpanometriei trebuie interpretat de medic împreună cu simptomele pacientului și, dacă este necesar, cu alte investigații auditive, inclusiv audiograma.

De ce uneori sunt recomandate ambele teste

În multe situații, audiograma și timpanometria sunt recomandate împreună, deoarece oferă informații diferite despre auz și despre ureche.

Audiograma arată nivelul auzului: cât de bine percepe pacientul sunetele și dacă există o scădere auditivă. Timpanometria arată starea urechii medii: cum se mișcă timpanul, dacă presiunea este normală și dacă există semne care pot sugera lichid în ureche sau disfuncția trompei lui Eustachio.

De exemplu, un pacient poate spune că aude mai slab sau că are urechea înfundată. Audiograma poate arăta dacă există o scădere a auzului, iar timpanometria poate ajuta la înțelegerea cauzei, mai ales dacă problema este legată de urechea medie.

Cele două teste pot fi recomandate împreună în cazuri precum:

• scădere de auz apărută după răceală sau otită;
• senzație de ureche înfundată;
• suspiciune de lichid în urechea medie;
• otite repetate;
• hipoacuzie care trebuie evaluată mai clar;
• evaluarea auzului la copii.

Prin combinarea rezultatelor, medicul poate obține o imagine mai completă și poate decide mai corect dacă este nevoie de tratament, monitorizare sau alte investigații auditive.

Audiogramă și timpanometrie pentru copii

La copii, alegerea investigației depinde de vârstă, simptome și capacitatea copilului de a coopera în timpul testării. Uneori este suficientă o singură investigație, iar în alte cazuri medicul poate recomanda mai multe teste pentru o evaluare mai completă.

Audiograma poate fi utilizată atunci când copilul poate răspunde la sunete. În timpul testului, copilul ascultă sunete prin căști și semnalizează atunci când le aude. Această investigație ajută la evaluarea auzului și poate arăta dacă există o scădere auditivă.

Timpanometria poate fi recomandată atunci când medicul vrea să verifice starea urechii medii. Este utilă mai ales după otite repetate, răceli frecvente, senzație de ureche înfundată sau suspiciune de lichid în spatele timpanului.

La copiii mici, care nu pot coopera suficient pentru audiogramă, pot fi necesare teste obiective, precum OAE sau ASSR. Acestea nu necesită răspuns activ din partea copilului și pot completa evaluarea auditivă.

De aceea, în cazul copiilor, nu se alege automat între audiogramă sau timpanometrie. Medicul stabilește investigația potrivită în funcție de simptome, vârsta copilului și motivul pentru care este necesară evaluarea auzului.

Când să te programezi la evaluare audiologică

Este recomandat să te programezi la o evaluare audiologică atunci când observi simptome care pot indica o problemă de auz sau o modificare la nivelul urechii medii.

Un consult este indicat dacă apar:

• scăderea auzului la una sau la ambele urechi;
• dificultăți în înțelegerea vorbirii;
• tinitus, adică țiuit sau zgomote în ureche;
• senzație de ureche înfundată;
• presiune sau disconfort în ureche;
• episoade repetate de otită;
• scădere de auz după răceală;
• suspiciune de probleme auditive la copii.

În cadrul evaluării, medicul poate decide dacă este necesară audiograma, timpanometria sau o combinație de teste auditive. Alegerea investigației depinde de simptome, de istoricul pacientului și de ceea ce se observă la examinare.

Dacă ai nevoie de un test auditiv în Chișinău, la ORL24 poți beneficia de evaluare auditivă și de recomandări adaptate situației tale. Rezultatele sunt explicate pacientului, iar medicul stabilește pașii următori în funcție de cauza posibilă a simptomelor.