Auzul – unul dintre cele mai importante simțuri ale omului

Aparatul auditiv ne însoțește încă din perioada intrauterină și ne servește de-a lungul întregii vieți. Ca orice alt organ sau sistem, urechea poate suferi de numeroase afecțiuni, atât congenitale, cât și dobândite. Pierderea auzului se numește hipoacuzie sau surditate.

În urma unui control auditiv într-un cabinet specializat, pot fi stabilite diferite diagnostice, de la auz normal până la hipoacuzie de diferite grade și localizări. Scopul acestui articol este de a informa cititorii despre tipurile de hipoacuzie, gradele acesteia și opțiunile recomandate de tratament.

Ce este hipoacuzia?

Hipoacuzia, cunoscută și sub denumirea de pierdere a auzului sau surditate, reprezintă o scădere parțială sau totală a capacității de a percepe sunetele.

Pierderea auzului poate afecta capacitatea unei persoane de a comunica pe deplin, de a percepe sunetele din jur și de a menține calitatea vieții. Deficiența de auz îngreunează înțelegerea vorbirii, în special în medii zgomotoase, poate duce la izolare socială, dificultăți la locul de muncă și poate avea un impact negativ asupra stării emoționale.

Fără un diagnostic și un tratament la timp, hipoacuzia se poate agrava, ceea ce face esențială testarea auditivă regulată, mai ales la primele semne de deteriorare. Metodele moderne de corecție, cum ar fi aparatele auditive și implanturile cohleare, ajută la îmbunătățirea semnificativă a calității vieții persoanelor cu pierdere de auz.

Aparatul auditiv uman este format din trei părți principale: urechea externă, urechea medie și urechea internă, fiecare având un rol esențial în procesul de transmitere a sunetului.

Urechea externă

Urechea externă este alcătuită din:

• Pavilionul urechii, care captează undele sonore și le -direcționează în canalul auditiv.
• Canalul auditiv, care servește ca un pasaj pentru undele sonore, conducându-le către timpan.
• Timpanul, care vibrează la contactul cu undele sonore și transmite vibrațiile către urechea medie.

Principalele probleme ale urechii externe care pot duce la hipoacuzie sunt:

• Dopurile de ceară.
• Afecțiuni inflamatorii (otită, eczemă).
• Anomalii anatomice (congenitale sau dobândite).

Urechea medie

Urechea medie este compusă din:

• Cavitatea timpanică, unde se află oscioarele auditive: ciocanul, nicovala și scărița. Acestea amplifică sunetul și îl transmit către urechea internă.
• Trompa lui Eustachio, care leagă urechea de nazofaringe și reglează presiunea.

Problemele urechii medii care pot provoca scăderea auzului includ:

• Inflamația (otita medie).
• Leziuni ale oscioarelor auditive.
• Acumularea de lichid în cavitatea timpanică (otita seroasă).

Urechea internă

Urechea internă include:

• Cohleea, care conține receptori auditivi ce transformă undele mecanice în impulsuri nervoase.
• Aparatul vestibular, responsabil de echilibru.
• Nervul auditiv, care transmite semnalele sonore către creier pentru procesare.

Cauzele hipoacuziei legate de urechea internă includ:

• Modificări cauzate de îmbătrânire (presbiacuzie).
• Leziuni și infecții.
• Expunerea prelungită la zgomote puternice.
• Boli genetice.

Semnele și simptomele pierderii auzului

Hipoacuzia, de obicei, se dezvoltă treptat, iar la început este posibil să nu observați nicio schimbare a auzului. Totuși, în timp, simptomele devin mai evidente și pot avea un impact semnificativ asupra calității vieții. Dacă experimentați oricare dintre următoarele simptome, este important să consultați un specialist cât mai curând posibil:

• Neînțelegerea frecventă a interlocutorului. Vi se pare că oamenii vorbesc neclar sau prea încet.
• Necesitatea de a cere repetarea cuvintelor. Solicitați adesea ca persoanele să repete ce au spus sau întrebați prea des „Ce?”.
• Creșterea volumului dispozitivelor. Observați că dați volumul televizorului sau radioului mai tare decât de obicei.
• Dificultăți în medii zgomotoase. Vă este greu să purtați o conversație în locuri aglomerate, cum ar fi cafenele sau mijloace de transport public.
• Senzație de urechi înfundate. Aveți o senzație de presiune sau percepeți sunetele incomplet.
• Probleme de orientare spațială. Pierderea auzului poate afecta capacitatea de a determina sursa sunetului.
• Zgomote în urechi (tinitus). Apariția unor sunete străine, cum ar fi bâzâit, țiuit sau foșnet în urechi.
• Dificultăți la convorbirile telefonice. Vă este din ce în ce mai greu să înțelegeți ce spune interlocutorul la telefon.
• Oboseală după comunicare. Efortul de a asculta provoacă oboseală, tensiune și dureri de cap.
• Evitarea interacțiunilor sociale. Pierderea auzului poate duce la izolare socială din cauza dificultăților în înțelegerea vorbirii.

Dacă observați unul sau mai multe dintre aceste simptome, nu amânați vizita la medicul ORL. Diagnosticarea timpurie și tratamentul adecvat pot preveni deteriorarea suplimentară a auzului și vă pot ajuta să vă mențineți stilul de viață obișnuit.

Clasificarea Hipoacuziei după Timpul de Apariție

Dacă e să clasificăm surditatea după timpul de apariție în viața pacientului, avem două tipuri: congenitală și dobândită.

• Congenitală – apare în perioada intrauterină, datorită unor erori genetice, malformații, traumatisme, medicamente (ex. Gentamicina) sau infecții (Citomegalovirusul reprezintă un factor majoritar).
  
• Dobândită – apare pe parcursul vieții, cu condiția ca pacientul să fi avut, anterior, un auz normal. Printre factorii favorizanți sau determinanți se numără infecțiile otice, traumatismele, anumite grupe de medicamente, expunerea zilnică la zgomot și vârsta înaintată. Tot aici se încadrează și hipoacuzia brusc instalată, care reprezintă o urgență medicală.

Clasificarea Hipoacuziei după Sediul Anatomic al Disfuncției

Se cunosc trei tipuri de hipoacuzie: de transmisie, neurosenzorială și mixtă. Cea din urmă reprezintă o combinație între primele două.

Hipoacuzia de transmisie – deficitul auditiv este cauzat de un bruiaj în conducerea undei sonore către membrana timpanică sau de atenuarea vibrației lanțului osicular. Malformațiile pavilionului, dopurile de ceară, secrețiile otice și inflamațiile sunt cauze frecvente în urechea externă. În urechea medie, patologiile infecto-inflamatorii, perforațiile membranei timpanice și dislocările lanțului osicular sunt principalele cauze.

Deficitul auditiv este cauzat de o perturbare în transmiterea undei sonore către membrana timpanică sau de slăbirea vibrațiilor lanțului de oscioare, ceea ce duce la o scădere a capacității de auz. Să analizăm principalele cauze asociate fiecărei părți ale urechii.

Cauzele hipoacuziei de transmisie asociate urechii externe:

• Malformații ale pavilionului urechii – Anomalii congenitale ale formei și structurii urechii, precum microtia sau atrezia canalului auditiv, pot împiedica propagarea sunetului.
• Dopuri de ceară – Acumularea excesivă de cerumen poate bloca complet sau parțial canalul auditiv, reducând transmiterea undelor sonore.
• Secreții auriculare (otorree) – Producerea excesivă de secreții în cazul infecțiilor urechii externe poate obstrucționa canalul auditiv și provoca inflamații.
• Afecțiuni inflamatorii (otita externă, eczeme) – Inflamația pielii canalului auditiv provoacă umflături și dificultăți în propagarea sunetului.
• Corpi străini – Pătrunderea obiectelor mici, a apei sau a insectelor în canalul auditiv poate bloca mecanic undele sonore.
• Tumori ale urechii externe – Formațiuni benigne (de exemplu, osteoame) sau maligne pot bloca parțial sau complet canalul auditiv.
  

Cauzele hipoacuziei de transmisie asociate urechii medii:

• Infecții și inflamații (otita medie) – Procesele inflamatorii duc la acumularea de lichid în cavitatea timpanică, afectând transmiterea sunetului
• Perforația timpanului – Ruptura membranei cauzată de traumatisme, infecții sau schimbări bruște de presiune duce la pierderea auzului și riscul de infecții.
• Dislocarea lanțului de oscioare auditive – Deplasarea ciocanului, nicovalei sau scăriței din cauza traumatismelor sau inflamației afectează funcționarea lor și scade transmiterea sunetului.
• Otita seroasă (exsudativă) – Acumularea de lichid în spatele timpanului împiedică propagarea corectă a vibrațiilor sonore.
• Otoscleroza – Creșterea anormală a țesutului osos în jurul scăriței împiedică transmiterea sunetului către urechea internă.
• Leziuni traumatice ale urechii medii – Contuzii, barotraume sau intervenții chirurgicale pot deteriora structurile urechii medii.
• Disfuncția trompei lui Eustachio (tubo-otită) – Problemele legate de funcționarea trompei lui Eustachio determină acumularea de lichid și perturbarea presiunii în urechea medie.
• Tumori ale urechii medii – Formațiunile tumorale din cavitatea timpanică pot împiedica mișcarea oscioarelor auditive și afecta transmiterea sunetului

Hipoacuzia neurosenzorială – implică disfuncția urechii interne, cauzată de malformații congenitale, erori genetice, traumatisme, efecte ototoxice ale medicamentelor, infecții sau îmbătrânirea naturală (presbiacuzia).

Principalele cauze ale hipoacuziei neurosenzoriale asociate urechii interne:

• Anomalii congenitale -Tulburări de dezvoltare ale structurilor urechii interne, prezente de la naștere.
• Mutații genetice – Afecțiuni ereditare care provoacă pierderea progresivă a auzului.
• Traumatisme ale capului și urechii – Leziuni cauzate de lovituri, căderi sau barotraume.
• Efectul ototoxic al medicamentelor – Anumite antibiotice, diuretice și medicamente utilizate în chimioterapie pot deteriora nervul auditiv.
• Infecții – Boli precum meningita, rujeola, rubeola, care pot duce la afectarea celulelor auditive ale cohleei.
• Schimbările legate de vârstă (presbiacuzia) – Scăderea naturală a auzului cauzată de îmbătrânirea organismului.

Hipoacuzia mixtă – combină caracteristicile hipoacuziei de transmisie și ale celei neurosenzoriale.

Clasificarea după Gradul de Afectare a Auzului

Există mai multe sisteme de clasificare, însă cel mai simplu este următorul:
• Auz normal: 0–20 decibeli (dB)
• Hipoacuzie ușoară: 20–40 dB
• Hipoacuzie moderată: 40–70 dB
• Hipoacuzie severă: 70–90 dB
• Hipoacuzie profundă: peste 90 dB

Diagnosticul pierderii auzului

Diagnosticul pierderii auzului începe cu o consultație la medic, care va adresa întrebări despre simptomele pacientului și va efectua un examen clinic al urechilor. Specialistul va verifica prezența unor posibile semne de infecție sau alte probleme care ar putea cauza deteriorarea auzului. Dacă există suspiciuni de afecțiuni grave, cum ar fi leziuni ale urechii interne sau tumori, medicul poate recomanda investigații suplimentare, precum tomografia computerizată (CT) sau rezonanța magnetică nucleară (RMN).

Pentru o evaluare mai detaliată a auzului, pacientului i se vor propune teste audiologice specializate.

• Principalele metode de diagnosticare a auzului:

• Audiometria tonală liminară – Acest test ajută la determinarea pragului auditiv – cel mai mic nivel de intensitate sonoră pe care pacientul îl poate percepe. Audiograma tonală permite identificarea cu exactitate a gradului și tipului de pierdere auditivă, ajutând astfel la alegerea celei mai potrivite strategii de tratament.
• Emisia otoacustică (OAE) – Prin acest test, audiologii evaluează cât de bine funcționează urechea internă, în special receptorii auditivi din cohlee. OAE este adesea utilizat pentru screening-ul auditiv la nou-născuți și copii mici.
• Timpanometria – Acest test permite evaluarea stării urechii medii. Cu ajutorul timpanometriei pot fi detectate probleme precum acumularea de lichid în spatele membranei timpanice, prezența perforațiilor sau dopurile de ceară în canalul auditiv. De asemenea, timpanometria ajută la determinarea mobilității timpanului și la răspunsul acestuia la vibrațiile sonore.

Diagnosticul timpuriu al pierderii auzului permite nu doar identificarea problemei în stadiile incipiente, ci și alegerea celor mai eficiente metode de corecție, contribuind astfel la menținerea calității vieții pacientului.

Tratamentul Hipoacuziei

Tratamentul hipoacuziei este stabilit în funcție de cauza care a determinat pierderea auzului. În funcție de tipul de hipoacuzie, există opțiuni terapeutice specifice pentru fiecare caz.

Tratamentul pentru Hipoacuzia de Transmisie

Tratamentul acestui tip de hipoacuzie are ca scop eliminarea obstacolelor care împiedică undele sonore să ajungă la urechea internă sau restaurarea integrității membranei timpanice și a lanțului osicular. În funcție de severitatea și cauza hipoacuziei, se pot aplica următoarele metode:

• Intervenții chirurgicale – utilizate pentru corectarea unor anomalii structurale sau pentru repararea membranei timpanice și a oscioarelor auditive.
• Implanturi pasive sau active de ureche medie – dispozitive medicale care ajută la amplificarea sunetelor și îmbunătățirea transmiterii acestora către urechea internă.
• Dispozitive de transducție osoasă – soluții eficiente pentru pacienții care nu pot beneficia de un tratament chirurgical clasic. Aceste dispozitive transmit vibrațiile sonore direct către urechea internă prin intermediul oaselor craniului.

Tratamentul pentru Hipoacuzia Neurosenzorială

Hipoacuzia neurosenzorială este mai dificil de tratat, deoarece afectarea structurilor urechii interne este, în majoritatea cazurilor, ireversibilă. Cu toate acestea, tehnologia modernă oferă soluții eficiente, precum:

• Proteza auditivă digitală – un dispozitiv care amplifică sunetele și le face mai clare, fără a necesita o intervenție chirurgicală. Aceasta este o soluție eficientă pentru pacienții cu hipoacuzie ușoară până la moderată.
• Implantul cohlear – un dispozitiv electronic avansat care transformă sunetele din mediul înconjurător în impulsuri electrice, stimulând direct nervul auditiv. Implantul cohlear necesită o intervenție chirurgicală pentru a fi plasat și este recomandat pacienților cu pierdere auditivă severă sau profundă.

Implantul cohlear este un dispozitiv de înaltă tehnologie care convertește sunetul în semnale electrice, transmise către nervul auditiv, permițând astfel pacienților să perceapă sunetele chiar și în cazurile de hipoacuzie severă.

Tratamentul surdității brusc instalate trebuie să fie inițiat cât mai rapid, pentru o reabilitare mai bună. Pacientul trebuie să se adreseze medicului specialist, cât mai rapid, iar cel din urmă, după o evaluare atentă, să inițieze un protocol de tratament energic. Se vor administra medicamente din clasa vasodilatatoarelor, corticosteroizilor, vitamine din grupul B.

Întrebări frecvente